dihotomie

DIHOTOMÍE, dihotomii, s.f. 1. (Log.) Diviziune în două părţi a unui concept, fără ca acesta să-şi piardă înţelesul iniţial. 2. Mod de ramificaţie a talului şi a tulpinilor unor plante în două părţi egale, care se împart la rândul lor în două părţi egale etc. [Var.: dicotomíe s.f.] – Din fr. dichotomie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIHOTOMÍ//E ~i f. 1) Diviziune în două părţi a unei noţiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcată a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIHOTOMÍE s.f. 1. Diviziune în două părţi, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărţire a unei noţiuni în alte două noţiuni, care epuizează întreaga sferă a noţiunii împărţite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].
(Dicţionar de neologisme)

DIHOTOMÍE s. f. 1. diviziune în două părţi, grupe sau specii. 2. (log.) împărţire a unei noţiuni în alte două noţiuni. 3. ramificare a unui organ axial (rădăcină, tulpină, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)
(Marele dicţionar de neologisme)

dihotomíe s. f., art. dihotomía, g.-d. dihotomíi, art. dihotomíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)