dijmui

DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Peior.) A-şi face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DIJMU//Í ~iésc tranz. ist. 1) (ţărani) A face să plătească dijmă; a zeciui. 2) fam. (bunuri străine) A-şi însuşi în mod abuziv, în baza unei situaţii privilegiate; a zeciui. /dijmă + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dijmuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dijmuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DIJMUÍ vb. (IST.) (înv.) a zeciui. (Boierul ~ produsele ţăranului dijmaş.)
(Dicţionar de sinonime)