diminutiv

DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s.n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, fiinţele, însuşirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIMINUTÍV ~e n. Cuvânt, format de obicei printr-un sufix, care exprimă ideea de mai mic, însoţită uneori de o nuanţă afectivă sau peiorativă. /<fr. diminutif
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIMINUTÍV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micşorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micşorare a sensului noţiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanţă afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].
(Dicţionar de neologisme)

DIMINUTÍV, -Ă I. s. n. 1. cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. 2. element distinctiv (al unui produs). 3. abreviere. II. adj. care foloseşte exagerat diminutivele. (< fr. diminutif, lat. diminutivus)
(Marele dicţionar de neologisme)

diminutív adj. m., pl. diminutívi; f. sg. diminutívă, pl. diminutíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

diminutív s. n., pl. diminutíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Antonime:
Diminutiv ≠ augmentativ
(Dicţionar de antonime)