dința

DINŢÁ, dinţéz, vb. I. Tranz. A face dinţi (2) pe marginea unui obiect. – Din dinţat (derivat regresiv) sau din dinte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DINŢ//Á ~éz tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinţi. /Din dinţat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dinţá vb., ind. prez. 1 sg. dinţéz, 3 sg. şi pl. dinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DINŢÁ vb. v. zimţui.
(Dicţionar de sinonime)