dințare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DINŢÁ, dinţéz, vb. I. Tranz. A face dinţi (2) pe marginea unui obiect. – Din dinţat (derivat regresiv) sau din dinte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DINŢÁRE, dinţări, s.f. Acţiunea de a dinţa şi rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinţilor unui obiect. – V. dinţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DINŢÁR, dinţare, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinţii ferăstrăului de o parte şi de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DINŢ//Á ~éz tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinţi. /Din dinţat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DINŢÁR ~e n. 1) Instrument pentru reglarea dinţilor unui ferăstrău. 2) Grătar aşezat în faţa scocului morii care opreşte pătrunderea murdăriei ce vine pe apă. /dinte + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DINŢÁR, dinţáre, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinţii ferăstrăului de o parte şi de alta a pânzei. 2. Grătar în dreptul scocului morii, care opreşte pătrunderea corpurilor aduse de apă.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

dinţar, -ăreasă, dinţari, -ărese s.m., s.f. medic stomatolog. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

dinţá vb., ind. prez. 1 sg. dinţéz, 3 sg. şi pl. dinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dinţáre (acţiune) s. f., g.-d. art. dinţării; pl. dinţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dinţár (unealtă) s. n., pl. dinţáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DINŢÁ vb. v. zimţui.
(Dicţionar de sinonime)

DINŢÁR s. v. călcător, ceapraz.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: di din dint dinta dintar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare intare