direcţie dex - definiţie, sinonime, conjugare

direcţie

[Sinonime]
DIRÉCŢIE, direcţii, s.f. I. 1. Orientare în spaţiu a unei fiinţe, a unui obiect, a unei acţiuni, a unui fenomen, a unei mişcări; sens în care se desfăşoară ceva. ♢ Loc. adv. În toate direcţiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acţiunea de a conduce, de a dirija (o instituţie, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcţie de director2; p. ext. durata acestei funcţii. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituţii, organizaţii etc. ♢ Direcţie de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituţiei respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Şi în sintagma bară de direcţie) Bară de oţel articulată la ambele capete de roţile unui vehicul şi care serveşte la orientarea roţilor într-o anumită direcţie. [Var.: direcţiúne s.f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIRÉCŢI//E1 ~i f. 1) Orientare a unei mişcări, a unui lucru; sens. În ~ opusă. 2) mat. Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. [Art. direcţia; G.-D. direcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIRÉCŢI//E2 ~i f 1) Organ de conducere a unei instituţii sau a unei întreprinderi; administraţie; cârmuire. 2) (în sistemul organelor de conducere a statului) Instituţie care dirijează o anumită ramură de activitate. 3) Funcţia de director; directorat. [Art. direcţia; G.-D. direcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIRÉCŢIE s.f. I. 1. Orientare în spaţiu a unei persoane sau a unui obiect faţă de un punct de referinţă; loc către care se îndreaptă cineva sau ceva; sens al unei mişcări, al unei poziţii etc. 2. (Mat.) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. II. 1. Conducere, dirijare (a unei instituţii, a unei întreprinderi etc.). ♢ Direcţie de scenă = regie. 2. Funcţie de director; (p. ext.) durată cât o persoană îndeplineşte această funcţie. 3. Organ care conduce o întreprindere, o instituţie etc. ♦ Diviziune în cadrul unui minister, al unei mari instituţii etc., care se ocupă de o anumită ramură de activitate. 4. Birou, local unde funcţionează o direcţie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijează un vehicul. ♦ Parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. [Gen. -iei, var. direcţiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].
(Dicţionar de neologisme)

DIRÉCŢIE s. f. I. 1. orientare în spaţiu a unui obiect, a unei mişcări faţă de un punct de referinţă: sens de desfăşurare a unei acţiuni. 2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. (organ de) conducere a unei instituţii, întreprinderi etc. o ~ de scenă = regie. 2. funcţie de director; biroul directorului. ♢ subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul. ♢ parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)
(Marele dicţionar de neologisme)

dirécţie s. f. (sil. -ţi-e), art. dirécţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. dirécţiei; pl. dirécţii, art. dirécţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DIRÉCŢIE s. 1. parte, sens. (În ce ~ o iei?) 2. v. parte. 3. v. cale. 4. linie, orientare, sens. (~ urmată într-o acţiune.) 5. v. curs. 6. v. conducere.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: di dir dire direc direct

Cuvinte se termină cu literele: ie tie ctie ectie rectie