direct dex - definiţie, sinonime, conjugare

direct

[Sinonime]
DIRÉCT, -Ă, direcţi, -te, adj., s.f., adv. 1. Adj. Care duce la ţintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ♢ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S.f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzişuri, făţiş; nemijlocit. ♢ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetăţean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietăţii, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic şi stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzişuri, făţiş. ♢ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal şi integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporţionale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creşterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creşterea sau scăderea celeilalte de acelaşi număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIRÉC//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care duce la ţintă fără cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~tă. 2) fig. Care se exprimă sau spune adevărul deschis, fără ascunzişuri. 3) Care asigură o legătură nemijlocită. Comunicaţie ~tă. 4) Care se face sau are loc fără trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~tă. 5): Complement ~ parte secundară a propoziţiei, care determină un verb tranzitiv şi indică obiectul asupra căruia trece acţiunea. 6): Vorbire ~tă reproducere întocmai a formei şi a conţinutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIRÉCT2 adv. 1) Fără înconjur; de-a dreptul. 2) În mod nemijlocit. ♢ A fi ~ răspunzător a răspunde personal de anumite fapte. /<fr. direct, lat. directus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

diréct (diréctă), adj. – Drept, fără ocol. Lat. directus (sec. XIX). – Der. direcţi(un)e, s.f., din fr. direction; director, s.m., din fr. directeur; directoare, s.f.; directorat, s.n. (regim al unuia sau mai multor directori); directorial, adj.; indirect, adj.; directoriu, s.n.; dirija, vb. din fr. diriger; dirigent, adj.; diriginte, s.m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase); dirijabil, s.n.; dirijor, s.m.
(Dicţionarul etimologic român)

DIRÉCT, -Ă adj. 1. Care duce la ţintă, drept, fără ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece acţiunea verbului respectiv. ♦ (Despre construcţii lexicale) În care cuvintele sunt aşezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (Despre stil) Care relatează cuvintele aşa cum au fost spuse. ♢ Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziţie principală sau independentă. // adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].
(Dicţionar de neologisme)

DIRÉCT, -Ă I. adj. 1. care duce de-a dreptul la ţintă, drept, fără ocoluri. o în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. o vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declaraţie; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acţiunea unui verb tranzitiv; propoziţie completivă ~ă (şi s. f.) = propoziţie cu funcţie de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzişuri, făţiş, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporţionale = care depind una de alta, astfel încât creşterea (sau descreşterea) uneia de un număr de ori provoacă creşterea (respectiv descreşterea) celeilalte de acelaşi număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr. direct, lat. directus)
(Marele dicţionar de neologisme)

diréct adj. m., pl. dirécţi; f. sg. diréctă, pl. dirécte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DIRÉCT adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. aţă, drept, neocolit, sfoară, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicaţie, legătură ~.) 4. adv. v. pieptiş. 5. adv., adj. v. personal. 6. adj. v. făţiş. 7. adv. v. făţiş. 8. adj. v. nemijlocit.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Direct ≠ indirect, mijlocit, ocolit, şerpuit, sinuos, mediat
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: di dir dire direc

Cuvinte se termină cu literele: ct ect rect irect