directă dex - definiţie, sinonime, conjugare

directă

DIRÉCT, -Ă, direcţi, -te, adj., s.f., adv. 1. Adj. Care duce la ţintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ♢ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S.f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzişuri, făţiş; nemijlocit. ♢ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetăţean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietăţii, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic şi stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzişuri, făţiş. ♢ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal şi integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporţionale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creşterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creşterea sau scăderea celeilalte de acelaşi număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIRÉCT//Ă ~e f. (în box) Lovitură aplicată adversarului prin întinderea mâinii drept înainte. /<fr. direct, lat. directus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIRÉCTĂ s.f. Lovitură la box aplicată prin întinderea mâinii înainte. [Cf. fr. direct].
(Dicţionar de neologisme)


Cuvinte care încep cu literele: di dir dire direc direct

Cuvinte se termină cu literele: ta cta ecta recta irecta