diriguire

DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DIRIGU//Í ~iesc tranz. înv. (instituţii, organizaţii, colectivităţi, activităţi) A îndruma în calitate de diriguitor; a conduce; a dirija. [Sil. -gu-i] /<lat. dirigere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i. -iesc, dirígui. / cf. lat., it. dirigere].
(Dicţionar de neologisme)

diriguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. diriguiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DIRIGUÍ vb. 1. v. conduce. 2. v. domni.
(Dicţionar de sinonime)

DIRIGUÍ vb. v. conduce, dirija.
(Dicţionar de sinonime)

DIRIGUÍRE s. 1. v. conducere. 2. v. domnie.
(Dicţionar de sinonime)

DIRIGUÍRE s. v. conducere, dirijare.
(Dicţionar de sinonime)