discernere dex - definiţie, sinonime, conjugare
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere şi cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISCÉRNERE s.f. Acţiunea de a discerne. – V. discerne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluşi; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raţiona pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere].
(Dicţionar de neologisme)

DISCÉRNERE s.f. Acţiunea de a discerne şi rezultatul ei. [< discerne].
(Dicţionar de neologisme)

DISCÉRNE vb. tr. a judeca limpede, deosebind lucrurile, situaţiile etc.; a raţiona cu pătrundere şi precizie. (< fr. discerner, lat. discernere)
(Marele dicţionar de neologisme)

discérne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. şi pl. disceárnă; part. discernút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

discérnere s. f., g.-d. art. discérnerii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DISCÉRNE vb. v. deosebi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: di dis disc disce discer

Cuvinte se termină cu literele: re ere nere rnere ernere