discordare

DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanţă, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISCORDÁRE, discordări, s.f. Acţiunea de a (se) discorda şi rezultatul ei. – V. discorda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DISCORD//Á ~éz 1. intranz. A fi în discordanţă; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face să se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DISCORD//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre instrumente muzicale) A-şi pierde constanţa tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISCORDÁ vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează şi (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].
(Dicţionar de neologisme)

DISCORDARE s.f. Faptul de a discorda; neconcordanţă, nepotrivire. [< discorda].
(Dicţionar de neologisme)

DISCORDÁ vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ♢ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)
(Marele dicţionar de neologisme)

discordá vb., ind. prez. 3 sg. discordeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

discordáre s. f., g.-d. art. discordării; pl. discordări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DISCORDÁ vb. (MUZ.) a se dezacorda. (Un instru-ment care s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)

DISCORDÁRE s. (MUZ.) dezacordare. (~ unei viori.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A discorda ≠ a acorda, a armoniza, a concorda
(Dicţionar de antonime)