DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanţă, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DISCORDÁT, -Ă, discordaţi, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DISCORD//Á ~éz 1. intranz. A fi în discordanţă; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face să se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DISCORD//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre instrumente muzicale) A-şi pierde constanţa tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DISCORDÁ vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează şi (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].
(Dicţionar de neologisme)
DISCORDÁT, -Ă adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat; neacordat. ♦ (Despre arcuri) Neîntins, neîncordat; destins. 2. (Fig.; rar, despre oameni) Indispus, posomorât. [< discorda].
(Dicţionar de neologisme)
DISCORDÁ vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ♢ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)
(Marele dicţionar de neologisme)
discordá vb., ind. prez. 3 sg. discordeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DISCORDÁ vb. (MUZ.) a se dezacorda. (Un instru-ment care s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DISCORDÁT adj. 1. destins, relaxat, slăbit. (Un arc ~.) 2. (MUZ.) dezacordat, (rar) destrunat. (Un instrument cu coarde ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A discorda ≠ a acorda, a armoniza, a concorda
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DISCORDÁT, -Ă, discordaţi, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DISCORD//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre instrumente muzicale) A-şi pierde constanţa tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DISCORDÁ vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează şi (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].
(Dicţionar de neologisme)
DISCORDÁT, -Ă adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat; neacordat. ♦ (Despre arcuri) Neîntins, neîncordat; destins. 2. (Fig.; rar, despre oameni) Indispus, posomorât. [< discorda].
(Dicţionar de neologisme)
DISCORDÁ vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ♢ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)
(Marele dicţionar de neologisme)
discordá vb., ind. prez. 3 sg. discordeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DISCORDÁ vb. (MUZ.) a se dezacorda. (Un instru-ment care s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DISCORDÁT adj. 1. destins, relaxat, slăbit. (Un arc ~.) 2. (MUZ.) dezacordat, (rar) destrunat. (Un instrument cu coarde ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A discorda ≠ a acorda, a armoniza, a concorda
(Dicţionar de antonime)