discreționar

DISCREŢIONÁR, -Ă, discreţionari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care acţionează, se exercită aşa cum consideră cineva, fără a fi prevăzut şi îngăduit de lege; care are prin lege întreaga libertate de acţiune. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. discrétionnaire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISCREŢIONÁR ~ă (~i, ~e) jur. : Puteri ~e puteri cu care este învestită, în cazuri excepţionale, o instanţă sau un reprezentant al ei, de a lua, din proprie iniţiativă, hotărâri sau măsuri care depăşesc cadrul legii. [Sil. ţi-o-] /<fr. discrétionnaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISCREŢIONÁR, -Ă adj. Arbitrar. ♢ Puteri discreţionare = puteri date unei autorităţi de a lua măsurile pe care le socoteşte necesare în anumite împrejurări şi în afara legii. [Pron. -ţi-o-. / < fr. discrétionnaire].
(Dicţionar de neologisme)

DISCREŢIONÁR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de acţiune. o puteri ĕ = puteri date unei autorităţi de a lua măsurile pe care le socoteşte necesare în anumite împrejurări şi în afara legii. (< fr. discrétionnaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

discreţionár adj. m. (sil. -ţi-o-), pl. discreţionári; f. sg. discreţionáră, pl. discreţionáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)