discreditat

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde creditul, consideraţia, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISCREDITÁT, -Ă, discreditaţi, -te, adj. Care şi-a pierdut creditul, consideraţia, bunul renume; compromis. – V. discredita.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DISCREDIT//Á ~éz tranz. (persoane, teorii, organizaţii etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DISCREDIT//Á mă ~éz intranz. A-şi pierde creditul, reputaţia; a se compromite. /<fr. discréditer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-şi piardă sau a-şi pierde încrederea, creditul altora, a(-şi) strica reputaţia. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].
(Dicţionar de neologisme)

DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-şi) pierde reputaţia, a (se) compromite. (< fr. discréditer)
(Marele dicţionar de neologisme)

discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. şi pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. discreditéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)

discreditát adj. m., pl. discreditáţi; f. sg. discreditátă, pl. discreditáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DISCREDITÁ vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.
(Dicţionar de sinonime)

DISCREDITÁT adj., s. 1. adj., s. v. calomniat. 2. adj. v. dezonorat.
(Dicţionar de sinonime)