disjuncție

DISJÚNCŢIE, disjuncţii, s.f. Relaţie logică între două enunţuri care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” şi „fie”. – Din fr. disjonction.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISJÚNCŢI//E ~i f. Relaţie logică între două enunţuri exprimată prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” şi „fie”. [Art. disjuncţia; G.-D. disjuncţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. disjonction
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISJÚNCŢIE s.f. (Rar) Despărţire, separare; diastază (2) [în DN]. ♦ Asindet. ♦ (Log.) Relaţie logică între două enunţuri; conectiv. [Gen. -iei, var. disjuncţiune s.f. / < lat. disiunctio, cf. fr. disjonction].
(Dicţionar de neologisme)

DISJÚNCŢIE s. f. 1. excludere reciprocă. ♢ despărţire, separare; diastază (2). ♢ asindent. ♢ (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei. 2. (log.) relaţie între două enunţuri care se exclud reciproc; conectiv. (< fr. disjonction, lat. disiunctio)
(Marele dicţionar de neologisme)

disjúncţie s. f. (sil. -junc-ţi-e), art. disjúncţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. disjúncţiei; pl. disjúncţii, art. disjúncţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)