disprețuit

DISPREŢUÍ, dispreţuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreţ faţă de cineva sau de ceva; a trata cu dispreţ pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) despreţuí vb. IV] – Dispreţ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISPREŢUÍT, -Ă, dispreţuiţi, -te, adj. Care este tratat cu dispreţ; desconsiderat. – V. dispreţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DISPREŢU//Í ~iésc tranz. A trata cu dispreţ; a desconsidera. [Sil. -ţu-i] /dispreţ + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISPREŢUÍ vb. IV. tr. A avea dispreţ pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu preţui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].
(Dicţionar de neologisme)

DISPREŢUÍ vb. tr. a avea dispreţ pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreţ)
(Marele dicţionar de neologisme)

dispreţuí vb. → preţui
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dispreţuít adj. m., pl. dispreţuíţi; f. sg. dispreţuítă, pl. dispreţuíte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DISPREŢUÍ vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ţi se oferă.)
(Dicţionar de sinonime)

DISPREŢUÍT adj. desconsiderat. (O persoană ~.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A dispreţui ≠ a aprecia, a preţui, a respecta
(Dicţionar de antonime)