DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziţie, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorinţă. 3. Intranz. A ieşi învingător într-o competiţie sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A aşeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziţie, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DISPÚS, -Ă, dispuşi, -se, adj. Aflat într-o situaţie sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să... gata să... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziţie, a fi vesel, mulţumit; b) a fi uşor ameţit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DISPÚNE dispún 1. tranz. 1) (soluţii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotărî. 2) A cere în mod autoritar şi oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinţe) A aşeza într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi după bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competiţie sportivă; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DISPÚNE mă dispún intranz. A căpăta o bună dispoziţie; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DISPÚ//S ~să (~şi, ~se) Care este gata să facă ceva. ♢ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea bună (sau rea) dispoziţie; b) a fi vesel, mulţumit (sau nemulţumit). /v. a dispune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dispúne (dispún, ús), vb. – 1. A hotărî, a decide. – 2. A avea la dispoziţie. – 3. A învinge (în sport). – 4. A aranja. – 5. (Refl.) A se înveseli. Lat. disponere (sec. XIX). Este dublet neol. de la despune. – Der. disponibil, adj., din fr.; disponibilitate, s.f., din fr.; disponenda, s.f. (restituire), termen comercial, din lat. disponenda prin intermediul germ.; dispoziţi(un)e, s.f., din fr.; indispune, vb. (a indispune); indispoziţie, s.f. (stare a celui bolnav); predispune, vb., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispoziţie; a avea posibilitatea de a decide după plac. 3. intr. A învinge într-o competiţie sportivă. 4. tr. A aşeza, a pune într-o anumită ordine. 5. refl. A căpăta bună dispoziţie, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -nă. / după fr. disposer, lat. disponere].
(Dicţionar de neologisme)
DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ♢ A fi bine dispus = a avea bună dispoziţie, a fi vesel; (fig.) a fi uşor ameţit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].
(Dicţionar de neologisme)
DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide; a ordona. 2. a aşeza, a aranja într-o anumită ordine. II. intr. 1. a avea la dispoziţie; a avea posibilitatea de a decide după plac. 2. a învinge într-o competiţie sportivă. III. refl. a căpăta bună dispoziţie, a se înveseli. (după fr. disposer, lat. disponere)
(Marele dicţionar de neologisme)
DISPÚS, -Ă adj. aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru. o a fi bine ~ = a avea bună dispoziţie, a fi vesel.; (fig.) a fi uşor ameţit de băutură; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)
(Marele dicţionar de neologisme)
dispúne vb. → pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DISPÚNE vb. 1. v. ordona. 2. decreta. 3. v. aranja. 4. v. întrece. 5. v. distra. 6. v. avea.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se dispune ≠ a se indispune, a se întrista
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DISPÚS, -Ă, dispuşi, -se, adj. Aflat într-o situaţie sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să... gata să... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziţie, a fi vesel, mulţumit; b) a fi uşor ameţit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DISPÚNE mă dispún intranz. A căpăta o bună dispoziţie; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DISPÚ//S ~să (~şi, ~se) Care este gata să facă ceva. ♢ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea bună (sau rea) dispoziţie; b) a fi vesel, mulţumit (sau nemulţumit). /v. a dispune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dispúne (dispún, ús), vb. – 1. A hotărî, a decide. – 2. A avea la dispoziţie. – 3. A învinge (în sport). – 4. A aranja. – 5. (Refl.) A se înveseli. Lat. disponere (sec. XIX). Este dublet neol. de la despune. – Der. disponibil, adj., din fr.; disponibilitate, s.f., din fr.; disponenda, s.f. (restituire), termen comercial, din lat. disponenda prin intermediul germ.; dispoziţi(un)e, s.f., din fr.; indispune, vb. (a indispune); indispoziţie, s.f. (stare a celui bolnav); predispune, vb., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispoziţie; a avea posibilitatea de a decide după plac. 3. intr. A învinge într-o competiţie sportivă. 4. tr. A aşeza, a pune într-o anumită ordine. 5. refl. A căpăta bună dispoziţie, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -nă. / după fr. disposer, lat. disponere].
(Dicţionar de neologisme)
DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ♢ A fi bine dispus = a avea bună dispoziţie, a fi vesel; (fig.) a fi uşor ameţit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].
(Dicţionar de neologisme)
DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide; a ordona. 2. a aşeza, a aranja într-o anumită ordine. II. intr. 1. a avea la dispoziţie; a avea posibilitatea de a decide după plac. 2. a învinge într-o competiţie sportivă. III. refl. a căpăta bună dispoziţie, a se înveseli. (după fr. disposer, lat. disponere)
(Marele dicţionar de neologisme)
DISPÚS, -Ă adj. aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru. o a fi bine ~ = a avea bună dispoziţie, a fi vesel.; (fig.) a fi uşor ameţit de băutură; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)
(Marele dicţionar de neologisme)
dispúne vb. → pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DISPÚNE vb. 1. v. ordona. 2. decreta. 3. v. aranja. 4. v. întrece. 5. v. distra. 6. v. avea.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se dispune ≠ a se indispune, a se întrista
(Dicţionar de antonime)