distinge dex - definiţie, sinonime, conjugare
DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DISTÍNGE distíng tranz. 1) (persoane) A învesti pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica după anumite semne distinctive; a discerne; a desluşi; a desprinde; a deosebi. 3) A face să se distingă. /<fr. distinguer, lat. distinguere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DISTÍNGE mă distíng intranz. 1) A se manifesta în mod deosebit; a se impune prin trăsături distincte; a se remarca; a se evidenţia; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realizări. /<fr. distinguer, lat. distinguere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradiţional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincţi(un)e, s.f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.
(Dicţionarul etimologic român)

DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. refl. A ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. 3. tr. A acorda cuiva o distincţie, un premiu. [P.i. distíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].
(Dicţionar de neologisme)

DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. a acorda cuiva o distincţie, un premiu. II. refl. a ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. (< fr. distinguer, lat. distinguere)
(Marele dicţionar de neologisme)

distínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DISTÍNGE vb. 1. a desluşi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă şi ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A se distinge ≠ a se asemăna
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: di dis dist disti distin

Cuvinte se termină cu literele: ge nge inge tinge stinge