distonanță

DISTONÁNT, -Ă, distonanţi, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISTONÁNŢĂ, distonanţe, s.f. Faptul de a distona, caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISTONÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care distonează; cu proprietatea de a distona; discordant; disonant. /a distona + suf. ~ant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISTONÁNŢ//Ă ~e f. 1) Stare distonantă; lipsă de armonie. 2) muz. Succesiune sau simultaneitate de sunete care distonează din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanţă; disonanţă. /a distona + suf. ~anţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISTONÁNT, -Ă adj. Care distonează. [< distona].
(Dicţionar de neologisme)

DISTONÁNT, -Ă adj. care distonează; discordant. (< germ. distonant)
(Marele dicţionar de neologisme)

DISTONÁNŢĂ s. f. discordanţă (1), dezacord. (< distona + -anţă)
(Marele dicţionar de neologisme)

distonánt adj. m., pl. distonánţi; f. sg. distonántă, pl. distonánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

distonánţă s. f., g.-d. art. distonánţei; pl. distonánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DISTONÁNT adj. 1. v. nepotrivit. 2. v. nearmonios.
(Dicţionar de sinonime)

DISTONÁNŢĂ s. v. nepotrivire.
(Dicţionar de sinonime)