distonare

DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DISTONÁRE, distonări, s.f. Acţiunea de a distona şi rezultatul ei. – V. distona.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DISTON//Á ~éz intranz. 1) A fi în distonanţă; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DISTONÁ vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanţă, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].
(Dicţionar de neologisme)

DISTONÁRE s.f. Intonare falsă a unui sunet. [< distona].
(Dicţionar de neologisme)

DISTONÁ vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ♢ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)
(Marele dicţionar de neologisme)

distoná vb., ind. prez. 3 sg. distoneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

distonáre s. f., pl. distonări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Antonime:
A distona ≠ a armoniza, a se asorta
(Dicţionar de antonime)