divagare

DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuţie; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DIVAGÁRE, divagări, s.f. Faptul de a divaga; divagaţie; digresiune. – V. divaga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DIVA//GÁ ~ghéz intranz. 1) A face o divagaţie; a se abate de la tema luată în discuţie. 2) A vorbi aiurea; a bate câmpii. /<fr. divaguer, lat. divagari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DIVAGÁ vb. I. intr. A se îndepărta de la o temă; (p. ext.) a rătăci, a vorbi aiurea. [< fr. divaguer, cf. lat. divagari].
(Dicţionar de neologisme)

DIVAGÁRE s.f. 1. Faptul de a divaga; digresiune, divagaţie. 2. Schimbarea direcţiei unui curs de apă când ajunge în regiunile joase cu pantă mică. [< divaga].
(Dicţionar de neologisme)

DIVAGÁ vb. intr. 1. a se îndepărta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fără sens. 2. (despre un curs de apă) a ieşi din albie. (< fr. divaguer, lat. divagari)
(Marele dicţionar de neologisme)

DIVAGÁRE s. f. 1. faptul de a divaga; divagaţie. 2. schimbare a direcţiei unui curs de apă când ajunge în regiunile joase, cu pantă mică. (< divaga)
(Marele dicţionar de neologisme)

divagá vb., ind. prez. 1 sg. divaghéz, 3 sg. şi pl. divagheáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. divaghéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)

divagáre s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DIVAGA vb. v. abate.
(Dicţionar de sinonime)

DIVAGÁRE s. v. digresiune.
(Dicţionar de sinonime)