dobzăla
[Conjugare]
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. d o b z a n i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DOBZĂL//Á ~éz tranz. (persoane) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a toropi; a tăbăci; a făcălui; a stropşi; a snopi. /cf. ung. dobzani
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dobzălá vb., ind. prez. 1 sg. dobzăléz, 3 sg. şi pl. dobzăleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DOBZĂL//Á ~éz tranz. (persoane) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a toropi; a tăbăci; a făcălui; a stropşi; a snopi. /cf. ung. dobzani
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)