dogari

DOGÁR, (1) dogari, s.m., (2) dogare, s.n. 1. S.m. Meşteşugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S.n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOGÁR¹ ~e n. Unealtă pentru con-fecţionat doage. /doagă + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DOGÁR² ~i m. Meşter care face vase cu doage (butoaie, putini, ciubere etc.). /doagă + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DOGĂR//Í ~ésc intranz. A practica ocupaţia de dogar; a fi dogar. /Din dogar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dogar, dogari s.m. (glum.) medic ortoped. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

dogár (persoană) s. m., pl. dogári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dogár (instrument) s. n., pl. dogáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DOGÁR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. şi Ban.) pinter.
(Dicţionar de sinonime)