dogit

DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ♢ Tranz. Uscăciunea dogeşte butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răguşit. – Din doagă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOGÍT, -Ă, dogiţi, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ♢ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai uşoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răguşit, hodorogit. – V. dogi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DOG//Í ~ésc tranz. A face să se do-gească. /Din doagă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DOG//Í se ~éşte intranz. 1) (despre butoaie, putini etc.) A fi cu doagele desfăcute. 2) (despre voce) A căpăta un timbru răguşit şi înfundat; a suna ca din butoi (gol). /Din doagă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dogí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dogeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DOGÍ vb. v. răguşi.
(Dicţionar de sinonime)

DOGÍT adj. v. hârâit, hârâitor, răguşit.
(Dicţionar de sinonime)