doină dex - definiţie, sinonime, conjugare

doină

[Sinonime]
DÓINĂ, doine, s.f. Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoţită, de obicei, de o melodie adecvată; specie muzicală a creaţiei folclorice româneşti, având caracteristicile de mai sus. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÓIN//Ă ~e f. Cântec popular liric care exprimă diferite sentimente (de dor, jale, dragoste etc.). [Sil. doi-nă] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dóină (dóine), s.f. – Cîntec elegiac tipic, gen liric al poeziei populare, caracterizat prin adînca sa emotivitate şi bazat în principal pe sentimentul dorului. – Var. (Trans.) daină. Sl. (sb.) daljina „depărtare”, ca sb. haljinahaină; nume explicabil datorită sentimentului de singurătate şi dor, care corespunde celui exprimat de cuvîntul portughez saudade. Celelalte explicaţii par insuficiente. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, 397 şi 529, este cuvînt trac; după Cihac, II, 98, din sb., cr. dvojnica „fluier ciobănesc” şi legat de lituan. dainá „cîntec popular”. Pentru Scriban, der. din germ. med. don, ton, din lat. tonus. O veche teorie, amintită cu rezerve de Tiktin, consideră doină ca der. de la lat. dolĕre, aşa cum moină ar fi reprezentant al lui mollis. – Der. doina (var. doini), vb. (a compune sau a cînta doine); doinaş, s.m. (cîntăreţ de doine). – Din rom. provine rut. dojna (Candrea, Elemente, 407).
(Dicţionarul etimologic român)

dóină s. f. (sil. doi-), g.-d. art. dóinei; pl. dóine
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DÓINĂ s. (prin Transilv. şi Maram.) horă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: do doi doin

Cuvinte se termină cu literele: na ina oina