doinire

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOINÍRE, doiniri, s.f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DOIN//Í ~ésc 1. tranz. (doine) A interpreta din gură, din fluier sau din frunză. 2. intranz. A cânta o doină. /Din doină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

doiní vb. (sil. doi-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. doineáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

doiníre s. f. (sil. doi-), g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DOINÍ vb. (pop.) a trăgăna, (Transilv. şi Maram.) a hori. (~ foarte frumos.)
(Dicţionar de sinonime)

DOINÍRE s. doinit, (pop.) trăgănare.
(Dicţionar de sinonime)