dojeni

DOJÁNĂ, dojeni, s.f. Observaţie cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greşeală (uşoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (recipr.) A(-şi) face observaţii moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulţumire; reproş; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DOJEN//Í ~ésc tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DOJEN//Í mă ~ésc intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, şi ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s.f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojeneşte).
(Dicţionarul etimologic român)

dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dojení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dojeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DOJÁNĂ s. v. ceartă.
(Dicţionar de sinonime)

DOJENÍ vb. v. certa.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Dojană ≠ laudă
(Dicţionar de antonime)