dor dex - definiţie, sinonime, conjugare
DOR, doruri, s.n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ♢ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaş. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinţi. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpşunilor) mănânci şi frunzele. 6. Atracţie erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără ţintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferinţă fizică. ♢ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenţionat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuţie un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părţi ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferinţă fizică. ♢ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchiseşte, nu-i pasă, puţin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferinţă morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOR ~uri n. 1) Sentiment de melancolie produs de dorinţa de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. Dor de părinţi. 2) Suferinţă din dragoste; dorinţă de a revedea persoana iubită. A duce dorul. 3) Gust de mâncare (sau băutură); poftă. Dor de cireşe. 4): În dorul lelii la întâmplare; într-o doară. /<lat. dolus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferinţă fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferinţă morală. Mă doare sufletul.A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenţie premeditată. /<lat. dolere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dor (dóruri), s.n. – 1. Durere, chin, mîhnire. – 2. Dorinţă înfrigurată, tristeţe, nostalgie. – 3. Dragoste, pasiune, frămîntare sentimentală. – Mr., megl. dor. Lat. dolus (Puşcariu 542; Candrea-Dens., 526; REW 2727; Densusianu, GS, II, 2; Philippide, Principii, 61; Pascu, I, 78), cf. it. duolo, fr. deuil, sp. duelo, port. dó. Cipariu, Gram., 135 şi Meyer, Alb. St., IV, 99, plecau în mod eronat de la lat. dolor. Este cuvînt general (ALR 243). – Der. dori, vb. (a tinde, a rîvni, a vrea); dorit, adj. (rîvnitor); dorinţă, s.f. (năzuinţă, dor, aspiraţie); doritor, adj. (care doreşte); dornic, adj. (doritor); dornic, adj. (doritor); nedorit, adj. (care nu este dorit).
(Dicţionarul etimologic român)

dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Puşcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s.f. (chin, suferinţă), cf. Şeineanu, Semasiol., 186; duroare, s.f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Puşcariu 562; REW 2724), cuvînt care supravieţuieşte în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Puşcariu 553 şi REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII şi în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
(Dicţionarul etimologic român)

dor s. n., pl. dóruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. şi pl. doáră; part. durút
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DOR s. 1. alean, nostalgie. (Cântă ca să-şi mai potolească ~ul.) 2. v. aspiraţie.
(Dicţionar de sinonime)

DOR s. v. durere.
(Dicţionar de sinonime)

DUREÁ vb. 1. a chinui, a ţine. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: do

Cuvinte se termină cu literele: or