dor

DOR, doruri, s.n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ♢ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaş. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinţi. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpşunilor) mănânci şi frunzele. 6. Atracţie erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără ţintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOR ~uri n. 1) Sentiment de melancolie produs de dorinţa de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. Dor de părinţi. 2) Suferinţă din dragoste; dorinţă de a revedea persoana iubită. A duce dorul. 3) Gust de mâncare (sau băutură); poftă. Dor de cireşe. 4): În dorul lelii la întâmplare; într-o doară. /<lat. dolus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dor (dóruri), s.n. – 1. Durere, chin, mîhnire. – 2. Dorinţă înfrigurată, tristeţe, nostalgie. – 3. Dragoste, pasiune, frămîntare sentimentală. – Mr., megl. dor. Lat. dolus (Puşcariu 542; Candrea-Dens., 526; REW 2727; Densusianu, GS, II, 2; Philippide, Principii, 61; Pascu, I, 78), cf. it. duolo, fr. deuil, sp. duelo, port. dó. Cipariu, Gram., 135 şi Meyer, Alb. St., IV, 99, plecau în mod eronat de la lat. dolor. Este cuvînt general (ALR 243). – Der. dori, vb. (a tinde, a rîvni, a vrea); dorit, adj. (rîvnitor); dorinţă, s.f. (năzuinţă, dor, aspiraţie); doritor, adj. (care doreşte); dornic, adj. (doritor); dornic, adj. (doritor); nedorit, adj. (care nu este dorit).
(Dicţionarul etimologic român)

dor s. n., pl. dóruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DOR s. 1. alean, nostalgie. (Cântă ca să-şi mai potolească ~ul.) 2. v. aspiraţie.
(Dicţionar de sinonime)

DOR s. v. durere.
(Dicţionar de sinonime)