dotal

DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ţine de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DOTÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de dotă; propriu unei dote. Bunuri ~e. ♢ Foaie ~ă act de înregistrare a dotei unei fete sau unei femei tinere. /<fr. dotal, lat. dotalis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DOTÁL, -Ă adj. De dotă, prin care se constituie o dotă. [Cf. fr. dotal, lat. dotalis].
(Dicţionar de neologisme)

DOTÁL, -Ă adj. referitor la dotă; prin care se constituie o dotă. (< fr. dotal, lat. dotalis)
(Marele dicţionar de neologisme)

dotál adj. m., pl. dotáli; f. sg. dotálă, pl. dotále
(Dicţionar ortografic al limbii române)