drăcuire

DRĂCUÍ, drăcuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. şi: drắcui] – Drac + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DRĂCUÍRE, drăcuiri, s.f. Acţiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DRĂCU//Í ~iésc tranz. A înjura, pomenind de dracul. [Sil. -cu-i] /drac + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DRĂCU//Í mă ~iésc intranz. A face schimb de vorbe de ocară (unul cu altul), pomenind de dracul. [Sil. -cu-i] /drac + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

drăcuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. drăcuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DRĂCUÍ vb. v. înjura.
(Dicţionar de sinonime)