dragul dex - definiţie, sinonime, conjugare

dragul

[Sinonime]
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, nepreţuit pentru cineva, pe care cineva îl iubeşte, îl preţuieşte. ♢ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ♢ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simţi atras spre ceva. Când ţi-e lumea (sau viaţa) mai dragă, se spune când se iveşte o întâmplare neprevăzută şi neplăcută într-un moment când erai liniştit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic aşa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbeşti despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, preţuirea; care este plin de afecţiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ♢ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S.m. şi f. Persoană care iubeşte pe alta de sex opus, care se află în relaţii de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S.n. (Pop.) Iubire, dragoste. ♢ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ♢ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ♢ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ♢ Expr. (Ţi-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DRAG1 n. Sentiment de afecţiune faţă de cineva sau de ceva; dragoste; iubire; amor. ♢ De ~ul... din dragoste pentru... /<sl. dragu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DRA//G2 ~gă (~gi) 1) şi substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ţine (foarte) mult; iubit. ♢ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ţi-e lumea mai ~gă când ţi-e mai bine; când eşti mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. dragu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

drag (drágă), adj. – Iubit, scump. Sl. dragŭ „preţios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. drága. Vocativul m. sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin provenienţa din n. sl. drago. – Der. drag, s.n. (amor); drag, s.m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaş, adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălăşenie (var. drăgălăşie), s.f. (farmec, atracţie, graţie); drăguţ, adj. (amabil; drăgălaş; s.m., îndrăgostit); drăgălău (var. sdrăngălău), s.m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi, vb. (a iubi); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiaşi rădăcini pare a-i aparţine Drăgaică, s.f. (larve; iele; sînziană, Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin şi Candrea; din bg. dragaika după Conev 58 şi 104 şi Scriban; dar cuvîntul bg. poate proveni din rom.). Drăgănele, s.f. pl. (farmece, atracţie; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, în privinţa celui de-al doilea sens, pare der. internă de la drag cu primul. Nu este clară der. de la dragavei, s.m. (măcriş, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu sb. draga „vale”. Cf. dragoste.
(Dicţionarul etimologic român)

drag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

drag s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DRAG adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Fiinţă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. v. afectuos.
(Dicţionar de sinonime)

DRAG s. v. dragoste, iubire.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Dragurât
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: dr dra drag dragu

Cuvinte se termină cu literele: ul gul agul ragul