drepturile
[Sinonime]
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepţi, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ♢ Linie dreaptă (şi substantivat, f.) = linie care uneşte două puncte din spaţiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzişuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinţe, părţi ale lor etc.) Care are o poziţie verticală (faţă de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se ţine drept = a avea o poziţie perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ţine în) poziţia de drepţi = a lua (sau a sta, a se ţine în) poziţie perfect verticală, stând nemişcat. (Cu valoare de interjecţie) Drepţi! formulă de comandă militară pentru luarea poziţiei de drepţi. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părţi ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziţie orizontală (faţă de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acţiuni ale omului sau despre noţiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptăţii şi adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărţeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înşelătorii şi fără ajutor străin. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaşte un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăieşte şi lucrează conform dreptăţii, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepţii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creştină ortodoxă; bun creştin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparţine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoaşteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziţie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Aşezat în partea opusă părţii corpului omenesc în care se află inima. ♢ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau braţul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcţia mâinii drepte (când cineva stă cu faţa în direcţia în care este orientat un lucru) Aripa dreaptă a clădirii. ♢ (Substantivat; în locuţiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta şi în stânga sau de-a dreapta şi de-a stânga = în ambele părţi; în toate părţile, pretutindeni. A ţine dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viaţa politică) Grupare politică adeptă şi susţinătoare a menţinerii ordinii sociale şi politice tradiţionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcţia) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în faţa..., faţă în faţă cu... Prin dreptul = prin faţa..., pe dinaintea... Din dreptul... = din faţa..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor şi normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Ştiinţă sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuţie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, aşadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanţial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanţial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleşte. [Var.: (înv. şi reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DREPT4 ~uri n. 1) Ceea ce este conform cu legile raţiunii, cu legalitatea socială, cu tradiţiile etc.; dreptate. L-a acuzat fără ~. 2) Capacitate de a face sau de a nu face ceva. ~uri şi datorii. 3): ~urile omului totalitate a principiilor şi prevederilor general admise pentru realizarea personalităţii umane. /<lat. directus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DREPT5 n. 1) Ştiinţă care studiază regulile şi legile convieţuirii în societate. Studiază ~ul. 2) Totalitate a regulilor şi normelor care reglementează relaţiile într-o societate. 3) Corp de legi. ~ul roman. /<lat. directus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
drept s. n., pl. drépturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. aţă, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dungă, linie dreaptă.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înălţa drept înaintea noastră.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreaptă.) 9. adj. v. ţeapăn. 10. adv. v. ţeapăn. 11. adj. neted, plan, plat, şes, (pop.) oblu, (reg.) şesos, (Olt. şi Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, şters. (O întinsă suprafaţă dreaptă; un loc drept.) II. 1. adj. imparţial, neparţial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefăţărit. (Om drept.) 2. adj. v. adevărat. 3. adv. adevărat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreaptă.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreaptă.) 6. adj. v. îndreptăţit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. şi reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereşte drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenită.) III. s. 1. jurisprudenţă, (înv. şi pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învaţă dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferinţă = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socoteşte-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DREPT4 ~uri n. 1) Ceea ce este conform cu legile raţiunii, cu legalitatea socială, cu tradiţiile etc.; dreptate. L-a acuzat fără ~. 2) Capacitate de a face sau de a nu face ceva. ~uri şi datorii. 3): ~urile omului totalitate a principiilor şi prevederilor general admise pentru realizarea personalităţii umane. /<lat. directus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
drept s. n., pl. drépturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. aţă, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dungă, linie dreaptă.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înălţa drept înaintea noastră.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreaptă.) 9. adj. v. ţeapăn. 10. adv. v. ţeapăn. 11. adj. neted, plan, plat, şes, (pop.) oblu, (reg.) şesos, (Olt. şi Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, şters. (O întinsă suprafaţă dreaptă; un loc drept.) II. 1. adj. imparţial, neparţial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefăţărit. (Om drept.) 2. adj. v. adevărat. 3. adv. adevărat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreaptă.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreaptă.) 6. adj. v. îndreptăţit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. şi reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereşte drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenită.) III. s. 1. jurisprudenţă, (înv. şi pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învaţă dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferinţă = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socoteşte-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
(Dicţionar de sinonime)