drișcuire

DRIŞCUÍ, drişcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drişca. – Drişcă + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DRIŞCUÍRE, drişcuiri, s.f. Acţiunea de a drişcui şi rezultatul ei; drişcuit. – V. drişcui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DRIŞCU//Í ~iésc tranz. (tencuială, asfalt sau beton) A netezi cu drişca. /drişcă + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

drişcuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. drişcuiésc, imperf. 3 sg. drişcuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. drişcuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

drişcuíre s. f., g.-d. art. drişcuírii; pl. drişcuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DRIŞCUÍ vb. (CONSTR.) a făţui. (~ un zid proaspăt tencuit.)
(Dicţionar de sinonime)

DRIŞCUÍ vb. v. tencui.
(Dicţionar de sinonime)

DRIŞCUÍRE s. (CONSTR.) drişcuit, făţuire, făţuit. (~ tencuielii unui zid.)
(Dicţionar de sinonime)