dric dex - definiţie, sinonime, conjugare

dric

[Sinonime]
DRIC, dricuri, s.n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roţi şi loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ♢ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârşite; a fi într-o situaţie grea; a fi gata să eşueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopţii, al unui anotimp; punct culminant al unei acţiuni care se desfăşoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DRIC ~uri n. 1) Corp al unui car sau al unei căruţe, fără loitre şi roţi. 2) Trăsură folosită la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ♢ A fi pe ~ a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a eşua. 3) flg. Punct culminant al unui fenomen în desfaşurare; toi. În ~ul iernii. /<ung. dërék
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dric (drícuri), s.n. – 1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incertă. Pare a proveni din mag. derék „centru” (Tiktin; Scriban; Gáldi, Dict., 89), care ar fi cuvînt identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. şi sb. drek „încărcătura unei căruţe”. – Der. dricar, s.m. (funcţionar de pompe funebre); dricar, s.n. (Banat, pătură), din mag. derekal; dricală, s.f. (Banat, plapumă), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi, Dict., 125); îndrica, vb. refl. (a se aşeza peste), pe care DAR îl derivă de la ridica, şi Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i accepţia de „a pune, a aşeza”.
(Dicţionarul etimologic român)

dric s. n., pl. drícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandâc. (~ la căruţă.) 2. car funebru, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, pataşcă.
(Dicţionar de sinonime)

DRIC s. v. centru, cocârlă, cotigă, miez, mijloc, putere, schimbătoare, teleagă, toi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: dr dri

Cuvinte se termină cu literele: ic ric