dușmăni dex - definiţie, sinonime, conjugare
DUŞMÁN, -Ă, duşmani, -e, s.m. şi f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare faţă de ceva sau de cineva, care urăşte ceva sau pe cineva; vrăjmaş. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. şi: (reg.) dúşman] – Din tc. düşman.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUŞMĂNÍ, duşmănesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. A avea sentimente de ură faţă de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din duşman.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUŞMÁN1 ~ă (~i, ~e) 1) v. DUŞMĂNOS. 2) Care ţine de duşman; propriu duşmanului. /<turc. düşman
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DUŞMÁN2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de duşmănie reciprocă, privite în raport una faţă de alta; vrăjmaş; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre părţile beligerante implicate într-un conflict armat, privite în raport una faţă de alta; inamic; vrăjmaş. /<turc. düşman
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DUŞMĂN//Í mă ~ésc intranz. A se afla în relaţii de duşmănie (unul cu altul); a trăi în vrajbă; a se vrăjmăşi; a se uri; a se învrăjbi; a se dezbina. /Din duşman
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DUŞMĂNÍ duşmănésc tranz. A trata ca pe un duşman; a vrăjmăşi. /Din duşman
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

duşmán (-ni), s.m. – Inamic, vrăjmaş. – Mr. dusman. Tc. (per.) düşmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Şeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman. – Der. duşmancă, s.f. (inamică, vrăjmaşă); duşmănesc, adj. (privitor la duşmani; duşmănos); duşmăneşte, adv. (cu duşmănie, ostil); duşmănos, adj. (ostil); duşmăni, vb. (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); duşmănie, s.f. (vrăjmăşie); înduşmăni, vb. (a învrăjbi).
(Dicţionarul etimologic român)

duşmán s. m., adj. m., pl. duşmáni; f. sg. duşmánă, pl. duşmáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

duşmăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. duşmănésc, imperf. 3 sg. duşmăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. duşmăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DUŞMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaş, (pop.) pizmaş, pizmuitor, (înv. şi reg.) pizmătar, pizmătareţ, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)
(Dicţionar de sinonime)

DUŞMĂNÍ vb. a se învrăjbi, a (se) urî, a (se) vrăjmăşi, (pop.) a (se) înduşmăni, (înv. şi reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Se ~ de moarte.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Duşman ≠ aliat, amic, prieten
(Dicţionar de antonime)

A se duşmăni ≠ a prieteni
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dus dusm dusma dusman

Cuvinte se termină cu literele: ni ani mani smani usmani