dubire dex - definiţie, sinonime, conjugare
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă, etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUBÍRE s.f. (Reg.) Acţiunea de a (se) dubi. – V. dubi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DUB//Í ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananţi pentru a da însuşirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropşi; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ţine în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s.f. (substanţă care tăbăceşte); dubălar, s.m. (tăbăcar); dubălărie, s.f. (tăbăcărie); dubină, s.f. (subtanţă care tăbăceşte), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. şi Bucov.
(Dicţionarul etimologic român)

dubi, dubesc v.t. a aresta, a închide. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

dubí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dubeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dubíre s. f., g.-d. art. dubírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DUBÍ vb. v. argăsi, tăbăci.
(Dicţionar de sinonime)

DUBÍRE s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dub dubi dubir

Cuvinte se termină cu literele: re ire bire ubire