DUBLÉ s.n. (Obiect de) metal placat cu un strat subţire de aur sau de platină. – Din fr. doublé.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚBLU1 s.n. v. dublă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorbă, afirmaţie etc.) cu dublu sens (sau înţeles) = cuvânt (sau afirmaţie etc.) cu două înţelesuri, echivocă. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s.m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părţi egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea acelaşi număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiaşi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ameţit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieţi (sau fete, mixt) (şi eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (şi substantivat, f.) = mişcare nereglementară constând (la volei şi la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis şi la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeaşi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚBLĂ, duble, s.f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniţă. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obişnuită. [Var.: dúblu s.n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DUBLÉ n. Metal acoperit cu un strat subţire de aur sau de argint, folosit la confecţionarea bijuteriilor. /<fr. double
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DÚBL//U ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dúblu (dúblă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double. – Der. dublă, s.f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s.n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s.n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s.n., din germ. Duplikat; duplicitate, s.f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucişarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu.
(Dicţionarul etimologic român)
DUBLÉ s.n. Metal acoperit cu un strat subţire de aur sau de argint. [< fr. doublé].
(Dicţionar de neologisme)
DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeaşi natură. ♦ (s.m.) Dublu băieţi (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mişcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].
(Dicţionar de neologisme)
DÚBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obţine efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double].
(Dicţionar de neologisme)
DUBLÉ s. n. metal acoperit cu un strat subţire de aur sau de argint. (< fr. doublé)
(Marele dicţionar de neologisme)
DUBLU1- pref. „dublu”. (< fr. double-, cf. lat. duplus)
(Marele dicţionar de neologisme)
DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeaşi natură. ♢ (s. m.) ~ băieţi (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mişcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realităţii. (< fr. double)
(Marele dicţionar de neologisme)
DÚBLĂ s. f. 1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obţine efectul artistic urmărit de regizor. 2. minge dublă. ♢ (echit.) săritură dublă. ♢ (scrimă) dublă lovitură. 3. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiaşi număr de puncte la ambele zaruri. (< fr. double)
(Marele dicţionar de neologisme)
dublé (metal) s. n. (sil. -ble), art. dubléul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúblu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dúblă, pl. dúble
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HEMIPLEGIE DÚBLĂ s. v. diplegie.
(Dicţionar de sinonime)
DÚBLU adj. îndoit. (A plătit un preţ ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DÚBLĂ s. v. baniţă, dublu-decalitru.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚBLU1 s.n. v. dublă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚBLĂ, duble, s.f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniţă. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obişnuită. [Var.: dúblu s.n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DUBLÉ n. Metal acoperit cu un strat subţire de aur sau de argint, folosit la confecţionarea bijuteriilor. /<fr. double
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DÚBL//U ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dúblu (dúblă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double. – Der. dublă, s.f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s.n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s.n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s.n., din germ. Duplikat; duplicitate, s.f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucişarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu.
(Dicţionarul etimologic român)
DUBLÉ s.n. Metal acoperit cu un strat subţire de aur sau de argint. [< fr. doublé].
(Dicţionar de neologisme)
DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeaşi natură. ♦ (s.m.) Dublu băieţi (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mişcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].
(Dicţionar de neologisme)
DÚBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obţine efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double].
(Dicţionar de neologisme)
DUBLÉ s. n. metal acoperit cu un strat subţire de aur sau de argint. (< fr. doublé)
(Marele dicţionar de neologisme)
DUBLU1- pref. „dublu”. (< fr. double-, cf. lat. duplus)
(Marele dicţionar de neologisme)
DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeaşi natură. ♢ (s. m.) ~ băieţi (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mişcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realităţii. (< fr. double)
(Marele dicţionar de neologisme)
DÚBLĂ s. f. 1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obţine efectul artistic urmărit de regizor. 2. minge dublă. ♢ (echit.) săritură dublă. ♢ (scrimă) dublă lovitură. 3. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiaşi număr de puncte la ambele zaruri. (< fr. double)
(Marele dicţionar de neologisme)
dublé (metal) s. n. (sil. -ble), art. dubléul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúblu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dúblă, pl. dúble
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HEMIPLEGIE DÚBLĂ s. v. diplegie.
(Dicţionar de sinonime)
DÚBLU adj. îndoit. (A plătit un preţ ~.)
(Dicţionar de sinonime)
DÚBLĂ s. v. baniţă, dublu-decalitru.
(Dicţionar de sinonime)