ducă dex - definiţie, sinonime, conjugare
DÚCĂ1 s.f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ♢ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârşite; a fi pe moarte. – Din duce1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÚCĂ2, duci, s.m. (Înv.) Duce2. – Din ngr. dúkas.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc şi al pune în altul. ♢ Expr. a duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înşela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preşul) = a înşela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleşit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite veşti, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-şi petrece viaţa, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ♢ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ţine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ♢ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simţi lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ♢ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârşit) = a îndeplini (în bune condiţii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mişca, a pleca undeva sau către cineva. ♢ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonţ, puşcă, întins)= a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în ştirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamaţie prin care se exprimă neîncrederea faţă de ceea ce spune cineva. (În imprecaţii) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mişcare continuă (şi intensă) încoace şi încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără ţintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre veşti, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăştia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârşi. III. Intranz. A rezista la... – Lat ducere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÚCĂ f. v. A SE DUCE. ♢ A fi pe ~ a fi pe moarte. /v. a se duce
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DÚCE duc 1. tranz. 1) (obiecte, fiinţe) A căra dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de locomoţie); a transporta. 2) (fiinţe) A însoţi mergând alături sau din urmă. ~ copilul la şcoală. ~ vitele la păscut. ♢ ~ pe cineva de nas (sau cu vorba, cu zăhărelul) a minţi pe cineva, amânând tot timpul îndeplinirea unei promisiuni. A-l ~ capul (sau mintea) a se pricepe. 3) (linii) A imprima pe o suprafaţă plană; a trasa. ~ o perpendiculară. 4) (ştiri, veşti, informaţii) A comunica (printr-un intermediar); a transmite. 5):~ dorul a) a-i fi dor de cineva; b) a simţi lipsa unui lucru. ~ grija a purta grijă de; a avea răspundere pentru ceva sau cineva. ~ război, lupte a lupta; a se război. ~ la capăt (sau la bun sfârşit) a îndeplini; a termina. ~ în ispită a face pe cineva să săvârşească fapte rele. 2. intranz. 1) (despre drumuri) A avea direcţia; a conduce; a îndrepta. Şoseaua duce la Chişinău. 2) (urmat, de obicei, de un circumstanţial de mod) A avea un anumit mod de trai; a trăi. A o ~ bine. A o ~ tot într-un chef. ♢ A o ~ cu chiu cu vai (sau ca vai de lume) a trăi foarte greu. A n-o mai ~ mult a nu mai avea mult de trăit; a fi pe patul de moarte. 3) A avea drept rezultat. Aceasta nu duce la ceva bun. /<lat. ducere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DÚCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. ~ la şcoală. ♢ ~ după cineva a se mărita. ~ drept (sau glonţ, într-un suflet, fuga, puşcă) a merge repede şi fără ocoliri. ~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte şi în alta. 2) (despre zvonuri, veşti) A se răspândi repede. /<lat. ducere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dúce (dúc, dús), vb. – 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A călăuzi, a orienta. – 3. A trasa, a schiţa. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva şi a-l pune în alt loc. – 5. A căra. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dăinui. – 8. A face să reziste, a face să dăinuie. – 9. (Arg.) A înşela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trăi. – 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (Refl.) A pleca, a porni. – 14. (Refl.) A merge. – 15. (Refl.) A face drumul. – 16. (Refl.) A trece, a se scurge. – 17. (Refl.) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. – 18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, duşă, duţire; megl. ducu, duş. Lat. dūcĕre (Cihac, I, 83; Puşcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. – Der. ducă, s.f. (plecare, mers); ducă-se pe pustii, s.m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s.m. (persoană absentă; mort, defunct); dus, s.n. (plecare). Cf. aduce.
(Dicţionarul etimologic român)

dúcă (acţiune) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dúcă (duce) s. m., g.-d. art. dúcăi; pl. duci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dúce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. duc, 1 pl. dúcem, 2 pl. dúceţi, perf. s. 1 sg. duséi, 1 pl. dúserăm; imper. 2 sg. du, neg. nu dúce; part. dus
(Dicţionar ortografic al limbii române)

du-te-víno s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dúcă-se-pe-pustíi s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ducă-se-pe pustii s.m. (pop. şi fam.) 1. dracul, diavolul. 2. epilepsie.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
DÚCĂ s. v. plecare.
(Dicţionar de sinonime)

DÚCĂ s. v. duce.
(Dicţionar de sinonime)

DÚCE vb. 1. v. căra. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gură.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la faţa locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mişca, (înv. şi reg.) a păsa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasă.) 13. v. ghida. 14. v. însoţi. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mână.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. răspândi. 20. v. desfăşura. 21. v. purta. 22. a întreţine, a purta. (A ~ o corespondenţă vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trăi, a vieţui. (O ~ rău.) 26. a-i merge. (Ştiu că o ~ bine!) 27. v. sfârşi. 28. v. muri.
(Dicţionar de sinonime)

DÚCE vb. v. ademeni, amăgi, cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, încânta, înşela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, stăpâni, trişa.
(Dicţionar de sinonime)

DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
(Dicţionar de sinonime)

DUCĂ-SE-PE-PUSTÍI s. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A duce ≠ a aduce
(Dicţionar de antonime)

A se duce ≠ a sosi, a veni, a se întoarce, a reveni
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: du duc

Cuvinte se termină cu literele: ca uca