duduit dex - definiţie, sinonime, conjugare
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, maşini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu şi cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. şi reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUDUÍT s.n. Faptul de a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. – V. dudui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, maşini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

duduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creaţie expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, şi acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creaţie expresivă. – Der. duduială, s.f. (zgomot sacadat); duduit, s.n. (zgomot sacadat); duduitură, s.f. (zgomot sacadat); duduruz, s.m. (ţărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, şi cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s.f. (scuturătură); sguduit, s.n. (scuturătură); sguduitură, s.f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).
(Dicţionarul etimologic român)

duduí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. dúdui, 3 sg. şi pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

duduít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)
(Dicţionar de sinonime)

DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.
(Dicţionar de sinonime)

DUDUÍT s. 1. v. cutremurare. 2. v. bubuitură. 3. v. hu-ruitură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dud dudu dudui

Cuvinte se termină cu literele: it uit duit uduit