duh dex - definiţie, sinonime, conjugare
DUH, duhuri, s.n. 1. (În superstiţii) Fiinţă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ♢ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfăţişată trinitatea divină în creştinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei fiinţe). ♦ (Înv.) Respiraţie, suflare, răsuflare. ♢ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ♢ Expr. A-şi da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligenţă; umor, spirit. ♢ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ♢ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspiraţie. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ♢ Loc. adv. Cu duhul blândeţii = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esenţă; intenţie. – Din sl.duhŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUH ~uri n. 1) (în superstiţii) Fiinţă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; fantomă; spirit; vedenie; nălucă; arătare; stafie. 2) Latura psihică a omului; suflet. 3) Facultate mintală; minte. ♢ Sărac cu ~ul naiv. Vorbă de ~ vorbă spirituală. 4) înv. Proces fiziologic prin care organismul foloseşte oxigenul şi elimină bibxidul de carbon pentru întreţinerea vieţii; răsuflare; respiraţie. ♢ A-şi da ~ul a muri. Într-un ~ într-un suflet; într-o fugă. 5) înv. Fel de a fi al omului; caracter; fîre; natură. /<sl. duhu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

duh (dúhuri), s.n. – 1. Respiraţie, suflare. – 2. Suflet, spirit. – 3. Spirit, suflet fără trup. – 4. Spirit, inteligenţă, agerime. – 5. Intenţie. – 6. (Mold.) Reputaţie, faimă. – Mr. duh. Sl. duchŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 182; Cihac, II, 104), cf. bg. duh „spirit”, slov. duh „miros”. Ultimul sens este rezultatul unei confuzii cu buh. Este dublet de la duşi, s.m. pl. (dispoziţie). – Der. duhăi (var. duhli, duhlui, duhni), vb. (a mirosi urît, a puţi), prin intermediul suf. expresive, cf. sl. dychati, duchati, dŭchnąti „a respira”, rus. tuchnutĭ „a putrezi”; duhl(u)it, adj. (Mold., puturos); duhliu, adj. (spiritual, pătrunzător); duhoare, s.f. (putoare, miros urît), der. cu suf. -oare (după Conev 98, din sl. dŭchorĭ; după Puşcariu, Dacor., VII, 469, şi Candrea, rezultat din încrucişarea cu putoare; dar semantismul este normal, fără a avea în vedere această posibilitate), cf. dihor; duhorî, vb. (a puţi); duhoniţă, s.f. (sac pentru seu), cf. dohotniţă; duhnet, s.n. (putoare); tihoare (var. tigoare), s.f. (lighioană, vietate), formaţie paralelă cu duhoare şi dihor, ca rus. tuchnutĭ „a putrezi”, rut. tuchnuti „a mirosi urît”, faţă de slov. duhneti; tihoarcă (var. tohoarcă), s.f. (cojoc de piele de miel, folosit de ciobanii din Mold. şi Trans.), pare cuvînt identic cu cel alterior. – Cf. dohot, duhovnic, duşcă.
(Dicţionarul etimologic român)

duh s. n., pl. dúhuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfântul Duh adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DUH s. 1. v. fantomă. 2. (BIS.) spirit. (Sfântul ~.) 3. v. spirit. 4. v. haz.
(Dicţionar de sinonime)

DUH s. v. apucătură, calcul, caracter, comportament, comportare, conduită, deprindere, deşteptăciune, duhoare, fire, gând, idee, infecţie, intelect, inteligenţă, intenţie, împuţiciune, judecată, maniere, miasmă, minte, moravuri, natură, năravuri, obiceiuri, plan, pricepere, proiect, purtare, putoare, raţiune, răsuflare, respiraţie, socoteală, spirit, suflare, temperament.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: du

Cuvinte se termină cu literele: uh