duios dex - definiţie, sinonime, conjugare

duios

[Sinonime]
DUIÓS, -OÁSĂ, duioşi, -oase,adj. 1. Mişcător, emoţionant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUI//ÓS1 ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care este plin de delicateţe. Voce ~ oasă. 2) Care provoacă emoţii puternice de melancolie; cu multă tristeţe; răscolitor; tulburător. Melodie ~oasă. [Sil. du-ios] /<lat. doliosus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DUIÓS2 adv. 1) Cu duioşie. 2) Cu multă tristeţe. Cântă ~. [Sil. du-ios] /<lat. doliosus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

duiós (duioásă), adj. – 1. Mişcător. – 2. Simţitor, sensibil. – 3. Tandru, blînd, gingaş. – 4. Dulce, mîngîietor, drăgăstos. – 5. (Trans. de Vest) Dornic, avid. – Var. (Trans.) doios. Lat. *dolĭōsus (P. Papahagi, Notiţe, 20; Puşcariu 553; Candrea-Dens., 527; Graur, BL, V, 96). Ar putea fi şi o der. internă, plecîndu-se de la *doi ‹ lat. *dolium, cf. it. (cor)doglio, doglia şi it. doglioso (după Tiktin, pe baza lui a durea, ceea ce este mai puţin evident). Primul sens, înv., este bogat atestat în sec. XVII-XIX. – Der. duioşie, s.f. (iubire, dulceaţă plină de melancolie); duioşime, s.f. (înv., duioşie); duinţă, s.f. (înv., duioşie); înduioşa, vb. (a mişca, a emoţiona); înduioşetor, adj. (care înduioşează).
(Dicţionarul etimologic român)

duiós adj. m.(sil. -ios), pl. duióşi, f. sg. duioásă, pl. duioáse
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DUIÓS adj. 1. v. înduioşător. 2. v. afectuos. 3. v. trist. 4. îndurerat, întristat, trist. (Se confesa cu un glas ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Duios ≠ hain
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dui duio

Cuvinte se termină cu literele: os ios uios