duium

DUIÚM s.n. Mulţime, grămadă, gloată, droaie (de fiinţe, obiecte, întâmplări etc.). ♢ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DUIÚM n. pop. Mulţime mare, compactă de fiinţe sau lucruri. ♢ Cu ~ul în număr mare; cu grămada. [Sil. du-ium] /<turc. doyum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

duiúm (-muri), s.n. – 1. (Înv.) Pradă, captură. – 2. Grămadă, mulţime, cantitate mare. Tc. doyom (Şeineanu, II, 163; Lokotsch 528).
(Dicţionarul etimologic român)

duiúm s. n. (sil. -ium)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DUIÚM s. v. mulţime.
(Dicţionar de sinonime)

DUIÚM s. v. captură, pradă.
(Dicţionar de sinonime)