dulce dex - definiţie, sinonime, conjugare
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puţin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguţ, gingaş. Zâmbet dulce. ♢ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puţin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniştit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acţiuni) Uşor, delicat, gingaş. 4. (Despre terenuri) Puţin înclinat, cu pantă redusă, uşor de urcat. 5. (Despre climă şi agenţi fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre fiinţe) Simpatic, plăcut la înfăţişare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înţelegător. ♦ Care procură mulţumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S.n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ♢ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creştine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ♢ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproşa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioşilor creştini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se mănâncă. – Lat. dulcis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÚLC//E2 ~i adj. 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspăt. 4): Apă ~ apă de izvor sau de râu. 5): Caş ~ caş nesărat. 6) fig. Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ♢ Vorba ~ mult aduce cu binele poţi multe. 7) (despre persoane) La care cineva ţine (foarte) mult; drag; scump. Mamă ~. 8) (despre fiinţe vii, de obicei mici) Care trezeşte simpatie. 9): Climă ~ climă temperată, moderată. /<lat. dulcis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DÚLCE1 dúlciuri n. 1) Ceea ce produce plăcere şi satisfacţie deosebită. ♢ A fi sătul de dulce a se sătura de bine. Până nu guşti amarul, nu ştii ce-i dulcele până nu guşti viaţa grea, n-o înţelegi pe cea bună. 2): De dulce care, după ritualul bisericii creştine, nu se mănâncă în timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mâncare servită ca desert. /<lat. dulcis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dulce (dúlce), adj. – 1. Care are gustul mierii sau zahărului. – 2. Blînd, gingaş. – 3. Plăcut, bun la gust. – 4. Moale, liniştit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndeţe, cu gingăşie. – Mr. dulţe, megl. dulţi, istr. dul’ţe. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Puşcariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce. – Der. dulce, s.m. (dulceaţă, însuşirea de a fi dulce, perioadă a anului cînd este îngăduit credincioşilor să mănînce carne şi produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s.n. (preparat dulce care se mănîncă, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a cărui der. nu este clară; dulcegărie, s.f. (vorbă, purtare dulceagă); dulceaţă, s.f. (însuşirea de a fi dulce, plăcut; produs dulce de mîncare; acţiunea de a mînca produse lactate şi carne, interzisă în perioadele de post; preparat alimentar făcut din fructe sau petale fierte în sirop de zahăr), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumătate dulce); dulceţar, s.m. (cofetar); dulceţăreasă, s.f. (cofetăreasă, care înainte era îndeletnicire obişnuită în casele boiereşti); dulcoare, s.f. (dulceaţă), cuvînt rar care, după Puşcariu 555 şi REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învăţa prost, a se nărăvi), format pe baza expresiei de dulce „interzis în post” (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva să fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obişnui), cf. mr. (î)ndulţescu (după Puşcariu 833; Densusianu, Hlr., 169 şi Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. *indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulceşte; calmant); îndulcitură, s.f. (bomboană). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403).
(Dicţionarul etimologic român)

dulce s. invar. (tox.) canabis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

lemn-dúlce (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rădăcínă-dúlce s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dúlce adj. m. şi f. dúlce, g.-d. art. dúlcii; pl. m. şi f. dulci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

búbe dúlci s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

túrtă dúlce s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

plutitoáre-dúlce s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dúlce s. n., (preparate dulci) pl. dúlciuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

LEMN-DULCE s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei şi în Orient (Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor şi a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăţi sau pudră. Din sirop de lemn-dulce, negru şi vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonaşe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră şi amărui. – Cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce).
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
RĂDĂCINĂ-DÚLCE s. v. lemn-dulce.
(Dicţionar de sinonime)

SCORŢIŢĂ DÚLCE s. v. scorţişoară.
(Dicţionar de sinonime)

DÚLCE adj. 1. v. îndulcit. 2. proaspăt. (Lapte ~.) 3. nesărat. (Brânză ~.)
(Dicţionar de sinonime)

DÚLCE adj. v. agreabil, armonios, blând, calm, delicat, domol, drag, drăgălaş, drăguţ, estompat, fin, frumos, frumuşel, gingaş, graţios, iubit, îmbălsămat, îmbătător, îndrăgit, înmiresmat, lin, liniştit, melodic, melodios, moderat, muzical, netulburat, pal, palid, parfumat, paşnic, pierdut, plăcut, potolit, potrivit, scump, sonor, stins, suav, şters, temperat, tihnit, unduios, uşor.
(Dicţionar de sinonime)

LEMN-DÚLCE s. v. răculeţ.
(Dicţionar de sinonime)

ZGAIBE DÚLCI s. pl. v. bube dulci, impetigo.
(Dicţionar de sinonime)

SCOARŢĂ DÚLCE s. v. scorţişoară.
(Dicţionar de sinonime)

DULCELE CRĂCIÚNULUI s. v. cârneleagă, harţi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dul dulc

Cuvinte se termină cu literele: ce lce ulce