dumica dex - definiţie, sinonime, conjugare
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucăţele, a fărâmiţa un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăţi; a ciopârţi; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. şi: dúmic]. – Probabil lat. *demicare (< mica „bucăţică, fărâmitură”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DUMICÁ dumíc tranz. pop. 1) A rupe în bucăţi; a bucăţi; a fărâma. 2) (alimente) A sfărâma în gură cu dinţii; a mesteca. 3) reg. A tăia la nimereală în bucăţi; a bucăţi; a ciocârti. 4) reg. A face să nu mai existe; a distruge; a nimici; a prăpădi. /<lat. demicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dumicá (-c, -át), vb. – A sfărîma, a fărîmiţa, a tăia în bucăţele. – Mr. dińic, dińicari. Lat. *dēmῑcāre, de la mῑca „bucăţică”, cf. mică (Puşcariu 499; Candrea-Dens., 1095; REW 2551; Rosetti, I, 166, care greşeşte propunînd lat. demicāre „a lupta”). Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat în sec. XVII) a fost disimilat. Cf. formaţia paralelă din fr. émittiermie ‹ lat. mica. După Cihac, II, 94, din slov., ceh. demikát, mag. domika „terci”; este însă mai probabil ca aceste cuvinte să provină din rom. (cf. Scriban). – Der. dumicat, s.m. (fărîmă; îmbucătură).
(Dicţionarul etimologic român)

dumicá vb., ind. prez. 1 sg. dumíc, 3 sg. şi pl. dumícă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DUMICÁ vb. v. amesteca, ciopârţi, mesteca, sfârteca, sfâşia.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dum dumi dumic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica mica umica