DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogoleşte sau se învârteşte repede. ♢ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ♢ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruţă sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mişcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DURÁ2, durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A aşeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecţiona, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DURÁ3, pers. 3 durează, vb. I. Intranz. 1. (Despre acţiuni în desfăşurare) A ţine un anumit timp, a se desfăşura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menţine. 2. (Despre lucruri) A se menţine (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DURÁT s.n. Acţiunea de a dura2; construire, zidire, durare. – V. dura2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚRA interj. v. DUR2. ♢ De-a dura de-a rostogolul; de-a berbeleacul. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DUR//Á1 ~éz tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcţie; a ridica; a clădi; a zidi; a înălţa; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin aşezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DUR//Á2 ~éz intranz. 1) (despre acţiuni) A se desfăşura în timp; a ţine; a continua; a se prelungi. 2) A-şi perpetua existenţa; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DURA MÁTER n. anat. Membrană externă, fibroasă şi rezistentă a meningelui. /<lat. dura-mater
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
durá (duréz, durát), vb. – 1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Puşcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s.f. (surcele de cioplitură, aşchii).
(Dicţionarul etimologic român)
DURÁ vb. I. tr. 1. A ţine, a se desfăşura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menţine. 3. A se menţine în viaţă, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare].
(Dicţionar de neologisme)
DURÁ vb. tr. 1. a ţine, a se desfăşura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare)
(Marele dicţionar de neologisme)
de-a dúra loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúra/dur interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
durá (a construi, a face, a se desfăşura în timp) vb., ind. prez. 1 sg. duréz, 3 sg. şi pl. dureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
durát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúrăt s. n., pl. dúrăte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DURÁ vb. v. construi.
(Dicţionar de sinonime)
DURÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menţine. 3. a ţine. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ţine. (O încălţăminte care ~ mult.)
(Dicţionar de sinonime)
DÚRĂT s. v. bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat, detunătu-ră, duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, trăsnet, trăsnitură, tunet, vuiet.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A dura ≠ a strica, a demola
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DURÁ2, durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A aşeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecţiona, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DURÁT s.n. Acţiunea de a dura2; construire, zidire, durare. – V. dura2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÚRA interj. v. DUR2. ♢ De-a dura de-a rostogolul; de-a berbeleacul. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DUR//Á1 ~éz tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcţie; a ridica; a clădi; a zidi; a înălţa; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin aşezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DUR//Á2 ~éz intranz. 1) (despre acţiuni) A se desfăşura în timp; a ţine; a continua; a se prelungi. 2) A-şi perpetua existenţa; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DURA MÁTER n. anat. Membrană externă, fibroasă şi rezistentă a meningelui. /<lat. dura-mater
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
durá (duréz, durát), vb. – 1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Puşcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s.f. (surcele de cioplitură, aşchii).
(Dicţionarul etimologic român)
DURÁ vb. I. tr. 1. A ţine, a se desfăşura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menţine. 3. A se menţine în viaţă, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare].
(Dicţionar de neologisme)
DURÁ vb. tr. 1. a ţine, a se desfăşura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare)
(Marele dicţionar de neologisme)
de-a dúra loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúra/dur interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
durá (a construi, a face, a se desfăşura în timp) vb., ind. prez. 1 sg. duréz, 3 sg. şi pl. dureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
durát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúrăt s. n., pl. dúrăte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DURÁ vb. v. construi.
(Dicţionar de sinonime)
DURÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menţine. 3. a ţine. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ţine. (O încălţăminte care ~ mult.)
(Dicţionar de sinonime)
DÚRĂT s. v. bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat, detunătu-ră, duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, trăsnet, trăsnitură, tunet, vuiet.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A dura ≠ a strica, a demola
(Dicţionar de antonime)