durdă

DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÚRDĂ, durde, s.f. (Înv. şi reg.) Puşcă; flintă. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÚRD//Ă ~e f. înv. Armă de foc primitivă, cu ţava lungă, cu cremene şi cu fitil; flintă. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

durd (dúrdă), adj. – Rotofei, rotund. Mag. durda (Cihac, II, 105; Iordan, BF, VII, 252). Cuvînt rar. – Der. durdă, s.f. (femeie dolofană; buzdugan; puşcă); durduliu, adj. (rotofei). – Cf. durduca.
(Dicţionarul etimologic român)

durd adj. m., pl. durzi; f. sg. dúrdă, pl. dúrde
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dúrdă (puşcă) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DURD adj. v. bucălai, bucălat, dolofan, dur-duliu, grăsan, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund.
(Dicţionar de sinonime)

DÚRDĂ s. v. flintă, puşcă, sâneaţă.
(Dicţionar de sinonime)