duruiturilor

DURUÍT, dăruituri, s.n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DURUITÚRĂ, duruituri, s.f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

duruít s. n., pl. duruíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

duruitúră s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DURUÍT s. v. huruitură.
(Dicţionar de sinonime)