durut dex - definiţie, sinonime, conjugare
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferinţă fizică. ♢ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenţionat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuţie un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părţi ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferinţă fizică. ♢ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchiseşte, nu-i pasă, puţin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferinţă morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DURÚT s.n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferinţă fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferinţă morală. Mă doare sufletul.A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenţie premeditată. /<lat. dolere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Puşcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s.f. (chin, suferinţă), cf. Şeineanu, Semasiol., 186; duroare, s.f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Puşcariu 562; REW 2724), cuvînt care supravieţuieşte în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Puşcariu 553 şi REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII şi în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
(Dicţionarul etimologic român)

DURÚT, -Ă, duruţi, -te, adj. (Mold.) Care doare; dureros; îndurerat. Adevăruri durute. Inimă durută. – V. durea.
(Alte dicţionare)

dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. şi pl. doáră; part. durút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

durút s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

durúţ durúţe, s.n. (reg.) haină scurtă; mintean, surtuc.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
DUREÁ vb. 1. a chinui, a ţine. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: du dur duru

Cuvinte se termină cu literele: ut rut urut