DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. (Despre fiinţe sau mănifestările lor) 1. Îndrăzneţ, curajos, cutezător. ♢ Aprig, înverşunat. Luptă dârză. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpăţânat. 3. Mândru, semeţ, ţanţoş. [Pl. şi: (m.) dârzi, (f.) dârze] – Din sl. drúzú.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÂR//Z ~ză (~ji, ~ze) 1) Care vădeşte îndrăzneală şi curaj. Fire ~ză. 2) Care nu renunţă la convingerile sau la principiile sale; neînduplecat; neclintit. 3) rar Care are o părere exagerată despre sine; mândru; fudul; încrezut; ţanţoş; semeţ; îngâmfat; înfumurat; măret. /<sl. druzu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. 1. Îndrăzneţ, curajos, cutezător. ♦ Aprig, înverşunat. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpăţânat. 3. Mândru, semeţ, ţanţoş. [Pl. şi: (m.) dârzi, (f.) dârje] – Slav (v. sl. drǔzǔ).
(Dicţionarul limbii române moderne)
dîrz (-ză), adj. – 1. Îndrăzneţ, întreprinzător, avîntat. – 2. Tenace, neclintit, ferm. – Var. (înv.) dîrj. Sl. druzu (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 178; Cihac, II, 91; Conev 100), cf. îndrăzni, bg. durzaĭă „îndrăznesc”. – Der. dîrzie (var. (in)dîrjie), s.f. (curaj, îndrăzneală); dîrzoi, adj. (ţeapăn), prin confuzie cu bîrzoi; îndîrji, vb. (a înfuria, a stîrni); înjîrda, vb. (Trans., a aţîţa, a asmuţi), metateză de la îndîrji (Drăganu, Dacor., VII, 135), probabil cu influenţa lui joardă „băţ” (DAR).
(Dicţionarul etimologic român)
dârz adj. m., pl. dârji; f. sg. dârză, pl. dârze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DÂRZ adj. 1. v. curajos. 2. v. hotărât. 3. v. tenace. 4. v. disputat.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRZ adj. v. mândru, semeţ, ţanţoş.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Dârz ≠ laş, fricos, neîndrăzneţ
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÂR//Z ~ză (~ji, ~ze) 1) Care vădeşte îndrăzneală şi curaj. Fire ~ză. 2) Care nu renunţă la convingerile sau la principiile sale; neînduplecat; neclintit. 3) rar Care are o părere exagerată despre sine; mândru; fudul; încrezut; ţanţoş; semeţ; îngâmfat; înfumurat; măret. /<sl. druzu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul limbii române moderne)
dîrz (-ză), adj. – 1. Îndrăzneţ, întreprinzător, avîntat. – 2. Tenace, neclintit, ferm. – Var. (înv.) dîrj. Sl. druzu (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 178; Cihac, II, 91; Conev 100), cf. îndrăzni, bg. durzaĭă „îndrăznesc”. – Der. dîrzie (var. (in)dîrjie), s.f. (curaj, îndrăzneală); dîrzoi, adj. (ţeapăn), prin confuzie cu bîrzoi; îndîrji, vb. (a înfuria, a stîrni); înjîrda, vb. (Trans., a aţîţa, a asmuţi), metateză de la îndîrji (Drăganu, Dacor., VII, 135), probabil cu influenţa lui joardă „băţ” (DAR).
(Dicţionarul etimologic român)
dârz adj. m., pl. dârji; f. sg. dârză, pl. dârze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DÂRZ adj. 1. v. curajos. 2. v. hotărât. 3. v. tenace. 4. v. disputat.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRZ adj. v. mândru, semeţ, ţanţoş.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Dârz ≠ laş, fricos, neîndrăzneţ
(Dicţionar de antonime)